Ce este ortodoxia ?
Forma interogativa sub care a fost prezentat titlul acestei conferinte a putut da nastere, prin chiar simpla-i enuntare, la anumite nedumeriri, daca nu chiar la un echivoc. Anume ca, intrebandu-ne "ce este ortodoxia ?" am conchide, din capul locului, ca nu prea stim ce este ea, si ca rostul acestei conferinte ar fi acela de a o defini si preciza. Lucrul acesta ar fi temerar din partea noastra, ca propunere, si nedelicat, daca nu chiar ofensator, pentru dumneavoastra ca auditori. Ortodocsi ca structura sufleteasca, disciplina, educatie, credinta, traire si traditie, noi apartinem acestei ortodoxii de aproape doua milenii, si nu este nevoie de a o descoperi acum, si a o defini astazi, si anume, in conferinte publice. Si totusi titlul interogativ al conferintei noastre nu este nici inoportun si nici cu totul lipsit de o anumita justificare. Pentru noi, ortodoxia este marea realitate spirituala, care ne leaga cu cerul si, prin el, cu toti acei care, inainte de noi, au trait si au adormit in aceeasi credinta, ca si cu acei care, dupa noi, vor trai si vor adormi in ea, si cu care ne vom regasi in sfanta nadejde a vietii viitoare.
De obicei insa, marile realitati, pentru ca sunt cele mai apropiate de noi, sunt cele pe care le cunoastem mai putin; poate tocmai fiindca le traim mai din plin. Aceasta nu e un paradox, ci un frecvent adevar. Noi nu prea stim bine nici ce e viata pe care o traim - vorbind bineinteles, de viata in tot complexul ei ontologico-biologic - dupa cum nu prea cunoastem nici ce-i trupul pe care-l avem, si, si mai putin, ce-i marea enigma, sufletul, caruia atata indatoram si pe care atat de mult il ignoram. De aceea nu-i de mirare daca un savant de marca, ca Dr. Alexis Carrel, a crezut ca e necesar sa scrie o intreaga lucrare despre marele necunoscut, omul: "L'Homme, cet inconnu". Si atunci nu-i chiar cu totul inoportun ca si noi sa ne intrebam si sa cautam si sa ne precizam mai de aproape ce-i aceasta complexa si vie realitate spirituala pe care o traim din generatii si de milenii : Ortodoxia noastra.
Dar este si un alt motiv care justifica titlul conferintei noastre. Despre ce este ortodoxia s-a scris in diferite feluri si s-au dat diferite raspunsuri, unele provenite din cercurile ortodoxe, altele din cercuri straine ei, si adesea ostile ei; unele din ele referindu-se la imprejurari istorice, altele la consideratii geografice, altele provenind din consideratii polemice, altele din din temeiuri doctrinare. De aceea si titulatura care, de obicei, se da Bisericii ortodoxe variaza, prezentand deosebiri care se rasfrang si asupra continutului doctrinar al ortodoxiei. Caci, in definitiv, o titulatura este o definitie prescurtata, si ea trebuie sa contina in sine atat genul proxim, adica esenta care o constituie, cat si diferenta specifica, adica partea care o determina in propriu.
Astfel Biserica ortodoxa e denumita rand pe rand : Cand "Biserica Rasaritului", cand "Biserica dreptmaritoare a rasaritului", cand "Biserica orientala", ceea ce vrea sa fie mai mult, sau, intr-un anumit sens, si mai, putin, decat "Biserica Rasaritului". De asemenea ea e denumita, cand "Biserica greaca", sau "a grecilor", cand "Biserica bizantina", sau, conjugand ambii termeni, cand biserica "greco-catolica", sau si "greco-latina", de data aceasta valorificandu-se elementul liturgic, ca si cel lingvistic, fata de cel al catolicitatii, care se acorda numai, conditionat ortodoxiei. Toate aceste denumiri sunt insa de natura accidentala, improprie si periferica si nu redau nici esenta si nici caracteristica ortodoxiei, care sta in duh si in doctrina, si nu in locul pe care ea il ocupa pe glob, fata de popoarele lumii. In afara de acestea, toate aceste denumiri cauta sa defineasca ortodoxia mai mult in raportul ei cu biserica romano-catolica., fata de care ea este, spre ex. : "rasariteana", numai intru atat, intrucat cealalta este "apuseana", sau este "greaca", intrucat aceea este "latina" sau "romana". Dar toate aceste denumiri sunt si arbitrare si neconforme cu spiritul si esenta ortodoxiei. Sa incercam o scurta cercetare asupra lor. Cea mai uzitata dintre aceste denumiri, chiar si in Biserica ortodoxa, e aceea de "Biserica rasariteana" sau "a rasaritului". Denumirea este insa improprie, in primul rand, pentru ca nu se poate delimita greografic locul ortodoxiei in lume. A accepta o astfel de denumire, inseamna recunoasterea unei stirbiri aduse universalitatii ortodoxiei, restrangand-o numai la o parte a globului : rasaritul, apusul fiind interzis ortodocsilor si cedat romano-catolicilor. In al doilea rand, aceasta denumire nici nu e conforma cu situatia reala a celor doua biserici. Fiindca nu toti ortodocsii apartin Rasaritului - cel putin dupa noua demarcatie bio-geografica a globului si a populatiilor, dupa cum nu toti catolicii apartin Apusului. Dovada, polonezii catolici sunt mult mai rasariteni decat sarbii, sau chiar decat noi romanii, care apartinem, prin origine, Apusului, iar prin situatie geografica, sud-estului si nu estului propriu-zis. Poate ca din cauza acestei nepotriviri geografice i s-a adaugat acestei denumiri: o noua precizare, aceea de "Biserica dreptmaritoare a rasaritului". Formulata astfel titulatura, ea e mult mai exacta, numai ca cuprinde in sine o grava prezumtie: anume, ca ar exista si o alta biserica "dreptmaritoare", in speta, cea a apusului, de care nu ne desparte pozitia doctrinara, care iar fi comuna, ci cea geografica, deosebita.
De asemenea nu este mai fericita nici cealalta denumire de "Biserica greaca" sau a "grecilor", denumire data tot in referire cu cea catolica, care ar fi biserica latina, sau a latinilor. Aceasta denumire daca convine grecilor, care o si folosesc cu predilectie, si adesea si cu ostentatie, si ar dori sa o impuna ca denumire exclusiva pentru Biserica ortodoxa intreaga, nu exprima nici esenta, nici caracteristica ortodoxiei. Mai intai, fiindca nu toti cei ce apartin Bisericii ortodoxe sunt greci, cum suntem noi, romanii, bunaoara, dupa cum nu toti cei ce apartin bisericii romane sunt latini.
Biserica ortodoxa nu e biserica grecilor, cum de altfel nu a fost niciodata, ci a tuturor popoarelor, care marturisesc
dreapta credinta a Bisericii crestine si stau in dependenta de scaunul ecumenic al Constantinopolului, care n-a fost nici el al grecilor, ci al imparatilor Bizantului, urmasi ai cezarilor romani crestini, intemeietori ai imperiului. Calificativul de "Biserica greaca" nu s-ar putea da Bisericii ortodoxe, nici macar in masura in care, cel de latin se da bisericii catolice, care are limba latina drept limba liturgica pentru toate bisericile si popoarele care-i apartin. In Biserica ortodoxa, limba greaca n-a fost limba liturgica obligatorie, nici la slavi, nici la sirieni, nici la armeni, si nici la arabi sau georgieni, carora noi le-am tiparit odinioara, pe limba lor, cartile sfintelor slujbe.
Tot atat de improprii sunt si denumirile de "Biserica greco-catolica", sau "greco-orientala", date de obicei de cercurile, catolice, ca o anexa fata de biserica romano-catolica. Aceasta din cauza ca cei care au propus aceste denumiri ar vrea sa reduca deosebirile
dintre cele doua biserici la simple chestiuni liturgice, si, in al doilea rand, fiindca acest termen este specific Bisericilor ortodoxe, care s-au unit cu Roma, sub simpla conditie a recunoasterii suprematiei papale.
Prof. Ioan Gh. Savin
